Ce culoare obțin pe părul meu, aplicând Henna Dark Blonde?
Cum se aplică vopseaua de păr Dark Blonde?
Piaptănă părul. Intr-un bol, amestecă cantitatea necesară de Henna cu apă caldă, cu o lingura de lemn, până se obține o pastă cu o consistență asemanatoare iaurtului, complet omogenizată (poți folosi si un mixer de mână).
Aplică în strat mai gros decat vopseaua cosmetică. Continuă să acoperi fiecare secțiune, acordând mai multă atenție firelor albe.
Masați puțin pentru a distribui uniform Henna, și puneți-vă casca de duș din cutie.
Acoperă cu un prosop sau căciulă. Lasă să acționeze pentru durata recomandată în instrucțiunile din cutie (40-60 minute), apoi spală părul doar cu apă, fără șampon. Se poate aplica balsam. Culoarea se fixează în aproximativ 2 zile.
113 recenzii pentru Vopsea Henna Biorita Dark Blonde
Evaluat la 5 din 5
Ina –
Am testat aceasta culoare pe parul meu de culoare saten deschis sau blond inchis, cum ar spune unii. Fiind o nuanta apropiata de culoarea mea naturala, nu a prins decat putin, in sensul ca mi s-a mai inchis un pic culoarea naturala.
Dupa aplicarea hennei, parul se simtea viguros si sanatos. A fost ca si cand i-as fi făcut o super-masca 🙂 Acum am un par matasos si sanatos.
Evaluat la 5 din 5
Iolanda –
Aplicat pe păr cu proporție mare de alb si gri.
Indre Dina –
Sunt f mulțumită de rezultat.a acoperit firele cărunte și a dat strălucitoare parului.Sunt f mulțumită și de echipa biorita, deoarece atunci când am întâmpinat probleme,a rezolvat f repede și eficient problema. Mulțumesc
Despina –
Deci, pe firele albe obtin blond auriu?
Biorita –
Draga Despina, depinde mult de parul tau. Oricum, nuanta se inchide din aplicari succesive. De asemenea, poti testa si o combinatie 70% Dark Blonde cu 30% Chestnut Brown. O zi frumoasa!
Evaluat la 5 din 5
Mariana –
Am fost foarte multumita de consilierea obtinuta din partea echipei.
Vopseaua este foarte fina, devine cremoasa si a acoperit firele de par albe.
Deoacamdata am vopsit doar radacina circa 4 cm, urmand ca peste ceva timp sa acopar intreaga lungime de par. Dar, sunt tare multumita de rezultatul obtinut.
Multumesc Biorita !
Evaluat la 5 din 5
Delia M. –
Dark Blonde + cantitate mica de Copper.
Evaluat la 5 din 5
Roberta –
Dark blonde, culoarea de baza a fost deschisa, blond decolorat.
Evaluat la 5 din 5
Camelia –
Aplicare de Dark Blonde+Ginger blonde, pe un par vopsit anterior roscat cu henna.
Evaluat la 5 din 5
Adina (proprietar verificat)–
Recomand
Evaluat la 5 din 5
Daniela (proprietar verificat)–
Acopera bine firele de par alb si se pastreaza culoarea destul de mult. Parul devine lucios, dar eu avand firul de par foarte subtire si putin ondulat acum nu mai are volum.
Evaluat la 5 din 5
Badea Iulia (proprietar verificat)–
Nu am folosit și inca dark blonde. Dau 5 stelute urmând să revin cu feedback.
Evaluat la 5 din 5
Daniela (proprietar verificat)–
Foarte buna vopseaua, acopera bine firele de par alb, nuanta frumoasa blond maroniu cu o usoara nuanta de roscat.
Evaluat la 5 din 5
Mihaela Pilat (proprietar verificat)–
Multumita
Evaluat la 5 din 5
Alexandra C. (proprietar verificat)–
Ador vopseaua aceasta pentru ca acopra atat de bine firele de par albe. O combin cu putin Chestnut si iese o culoare naturala.
Evaluat la 5 din 5
Delia M. (proprietar verificat)–
I love henna Biorita! O folosesc de aproape 2 ani. Din momentul în care am rămas însărcinată am cautat o varianta naturala pt parul meu si, pentru ca am fost foarte mulțumită, am rămas la ea. Nu m-as intoarce prea curand la vopsea chimică. Culorile sunt variate, nuantele f naturale iar parul, vai, parul dupa henna este MINUNAT!
Evaluat la 4 din 5
oana (proprietar verificat)–
La radacini ,care sunt grizonate , culoarea henna dark blonde ,a prins putin,iar pe restul parului care era vopsit cu henna castaniu deschis nu a prins deloc . Se pare ca va trebui sa astept mai mult timp pentru a-mi scoate culoarea inchisa din par (castaniu) .
Evaluat la 5 din 5
Júlia (proprietar verificat)–
E bun.
Evaluat la 5 din 5
Matei (proprietar verificat)–
Am amestecat 2 părți blond ginger cu o parte de blond închis.Amestecul rezultat a fost foarte bun, culoarea aderă foarte frumos pe firele albe. Pachetul a sosit a doua zi după plasarea comenzii. Recomand!
Evaluat la 5 din 5
Elena Daniela Orboiu (proprietar verificat)–
Recomand !
Evaluat la 5 din 5
Cristina Zogoreanu (proprietar verificat)–
Foarte multumita de produsul comandat. Parul meu arata sanatos. Din pacate nu mi-am facut poza inainte si dupa. Va multumesc!
Evaluat la 5 din 5
Claudia Dumitrescu (proprietar verificat)–
Foarte multumita de produse, recomand cu drag. Personalul care oferă asistenta de asemenea foarte drăguț în oferirea informațiilor și sfaturilor privind utilizarea produselor.
Evaluat la 5 din 5
Raluca Stoica (proprietar verificat)–
Vopsea foarte buna, extrem de cremoasa, aplicare foarte usoara, nu am am murdarit absolut nimic in jurul meu. Am pus jumatate dark blonde si jumatate chestnut brown si am stat o ora cu amestecul. Am par natural negru, a rezultat castaniu inchis, firele albe sunt ruginii. Per total perfect multumita de rezultat.
Evaluat la 5 din 5
Diana Dragnea (proprietar verificat)–
A iesit foarte frumoasă nuanta si mi-a hidratat părul foarte mult.
Evaluat la 4 din 5
Liliana (proprietar verificat)–
Este ok.
Evaluat la 5 din 5
Luci Ungur (proprietar verificat)–
Incantata de produs!
Evaluat la 5 din 5
Camelia (proprietar verificat)–
Vopseaua este cremoasa si se aplica usor. Per total multumita de rezultat.
Evaluat la 4 din 5
Vasilica G. (proprietar verificat)–
Vopsea buna culoare apropiată de nuanță parului meu.
Evaluat la 5 din 5
Screciu Maria (proprietar verificat)–
O culoare naturala, de durata si care acopera si firele albe
Evaluat la 4 din 5
Petra (proprietar verificat)–
Produsul arata exact ca in descriere, dar nu acopera firele albe. Culoarea este frumoasa
Evaluat la 5 din 5
Andreea C. (proprietar verificat)–
Prima mea experienta cu Biorita Henna. Iubesc vopselele astea, parul meu are numai de castigat. Nu pot sa zic inca ca am gasit timpul potrivit pentru a fixa culoarea, dar asta e procesul cu Henna. Inveti din mers 🙂
Evaluat la 5 din 5
Roxana L. (proprietar verificat)–
Foarte multumita.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Foarte bun
Evaluat la 5 din 5
Andreea Panainte (proprietar verificat)–
Culori minunate.
Evaluat la 5 din 5
DANIELA CIOBANU (proprietar verificat)–
Imi place foarte mult aceasta nuanta! Credeam ca nu exista henna naturala pentru un blond fara reflexe aurii … Sunt foarte multumita dupa prima aplicare pe multe fire albe!
Evaluat la 5 din 5
Elena (proprietar verificat)–
Foarte usor de preparat si de utilizat, iar culoarea este una puternica.
Evaluat la 5 din 5
Marina Vîlcu (proprietar verificat)–
Nu ma așteptăm să aibă rezultate atât de bune pentru un produs 100%. Va mulțumim pentru cât de bine comunicați cu clienții și pentru calitatea atât de buna a unor produse la un preț mai mult decât rezonabil!
Evaluat la 5 din 5
Mihaela P (proprietar verificat)–
Buna ziua. Foarte multumita!
Inainte:
Dupa:
Evaluat la 5 din 5
Veronica Gantolea (proprietar verificat)–
Acopera foarte bine firele albe. O vopsea de par 100% naturala, ofera volum si regenerarea firului de par. Sunt o clienta fidela a produselor biorita.
Evaluat la 5 din 5
Mihaela P. (proprietar verificat)–
Produse foarte bune! Multumita.
Evaluat la 5 din 5
Zsuzsa (proprietar verificat)–
Sunt multumita cu Henna Biorita. Prima vopsire era cu Dark Blonde+Strawberry Blonde, 3 la 1. Parul meu era inainte saten deschis cu foarte multe fire albe. Culoarea a iesit ok, cu o nuanta de roscat, de aceea la a doua vopsire am folosit numai Dark Blonde, asta se vede in poza. Imi place mult culoarea, e un fel de blond. A prins bine si firele albe. Ma bucur ca v-am descoperit 🙂
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Multumita de produs. Firele albe au prins o nuanta de blond cald cu acoperire aproape in intregime dupa o prima aplicare.
Evaluat la 5 din 5
Nancy G. (proprietar verificat)–
Am folosit in combinatie cu dark blonde si a iesit o culoare naturala placuta.
Evaluat la 5 din 5
Claudia Gatan (proprietar verificat)–
Super
Evaluat la 5 din 5
Doina-Florentina (proprietar verificat)–
Acoperă bine firele albe, părul capătă volum și strălucire, pare mult mai sănătos.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Vopsea de calitate.
Evaluat la 5 din 5
Mihaela P (proprietar verificat)–
Sunt multumita de rezultat. Chiar a prins ffff bine culoarea, tinand cont ca parul meu era 80% alb…din pacate, nu am foto de dinainte?
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Vopseau a prins foarte bine pe firele albe, culoarea este uniforma. Sunt f. multumita.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Nuanta este foarte frumoasa; eu am combinat-o cu Ginger Blonde si a iesit minunat!
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Foarte bun
Evaluat la 5 din 5
Maria (proprietar verificat)–
Culoarea a iesit mult mai frumoasa decat ma asteptam.
Evaluat la 5 din 5
Claudia (proprietar verificat)–
O vopsea buna. L-am folosit impreuna cu henna cooper.
Evaluat la 5 din 5
Elena Bulai (proprietar verificat)–
Am recomandat unei vecine si a fost foarte mulțumită.
Evaluat la 5 din 5
Diana D (proprietar verificat)–
Foarte multumita de produsele Henna Dark Blonde si Chesnut Brown de la Biorita. Lasa parul matasos si stralucitor! Multumesc Biorita, love you! ?
Evaluat la 3 din 5
Chiriac Chiriac (proprietar verificat)–
Un pic cam accentuata nuanță de portocaliu.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Sunt foarte incantata de rezultat. Acopera si firele albe. Parul meu e saten deschis si aveam suvite blonde. Acum suvitele s-au inchis putin iar firele albe de la radacina s-au facut blonde. Cu siguranta am sa folosesc produsul in continuare, nu vreau sa revin la vopselele din comert care agreseaza parul groaznic. Si ma tenteaza sa incerc si alte nuante (strawberry, cooper).
Evaluat la 5 din 5
Alina P. (proprietar verificat)–
Aveam părul casant și cădea foarte mult. Am vrut o vopsea henna care sa nu îmi schimbe culoarea părului în roșcat, al meu e șaten, și nu îl vreau nici mai deschis, nici mai închis. I-a dat o tentă de auriu dar se vede doar la soare. Am folosit jumătate de cutie, a fost suficient amestec cât să dau pe tot părul. Sunt foarte mulțumită că nu mai cade, și arată sănătos acum.
Evaluat la 5 din 5
Elena Gherghescu (proprietar verificat)–
Prima dată când folosesc vopsea pe bază de plante. Trebuie clătit bine părul, culoarea e foarte frumoasă. O să folosesc a la longue.
Evaluat la 5 din 5
daniela (proprietar verificat)–
culoare naturala. am facuta o combinatie cu henna capucino brown.
Evaluat la 3 din 5
Ramona L. (proprietar verificat)–
La mine prinde puțin spre arămiu, in rest este ok.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Nu am folosit inca aceasta culoare, am achizitionat-o pentru a combina fie cu henna strawberry blonde fie cu henna ginger blonde, insa deocamdata am optat sa aplic strawberry simplu si imi place.
Evaluat la 5 din 5
Andreea (proprietar verificat)–
O culoare superbă
Evaluat la 4 din 5
Roxana l. (proprietar verificat)–
Culoarea a prins perfect.Foarte multumita.
Evaluat la 5 din 5
Elena-Manuela (proprietar verificat)–
Buna ziua!
Am comandat pentru doua persoane. Pentru mine, care m-am vopsit doar cu henna de la o alta firma, un saten care s-a inchis pana la negru prin vopsiri repetate. Nu se vede o diferenta, dar sper ca prin aplicari multiple macar sa ajung la un saten inchis.
Cealalta persoana, vopsita, decolorata si iar vopsita, un blond inchis pe care a vrut sa-l mentina, a reusit! Atasez foto inainte si dupa vopsirea cu Biorita.
Evaluat la 5 din 5
Zsuzsa (proprietar verificat)–
Sunt multumita cu Henna Biorita. Prima vopsire era cu Dark Blonde+Strawberry Blonde, 3 la 1. Parul meu era inainte saten deschis cu foarte multe fire albe. Culoarea a iesit ok, cu o nuanta de roscat, de aceea la a doua vopsire am folosit numai Dark Blonde, asta se vede in poza. Imi place mult culoarea, e un fel de blond. A prins bine si firele albe. Ma bucur ca v-am descoperit ?
Evaluat la 5 din 5
Zsuzsa (proprietar verificat)–
Sunt mulțumită de aceasta vopsea, acoperă firele albe, și este culoarea pe care am dorit o . Și un plus: nu are mirosul acela puternic de henna. Recomand.
Evaluat la 5 din 5
Fierascu Catalina (proprietar verificat)–
Minunata ! Imi pare rau ca nu am descoperit-o pana acum
Evaluat la 3 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
–
Evaluat la 5 din 5
Elena (proprietar verificat)–
Dupa prima utilizare sunt multumita. Parul meu este moale si a capatat structura si volum, iar parul alb a fost colorat.
Evaluat la 5 din 5
Elena Gherghescu (proprietar verificat)–
Livrare rapida, produsul este foarte bun. Am de gand sa folosesc doar Henna de acum inainte.
Evaluat la 5 din 5
Roxana (proprietar verificat)–
Super
Evaluat la 5 din 5
Maria (proprietar verificat)–
Cea mai buna henna pe care am folosit-o.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Pulberea este f fina și ușor de aplicat. După definitivarea culorii (2-3 zile) parul are un luciu extraordinar și parul capătă volum.
Evaluat la 2 din 5
Turtoi Mihaela (proprietar verificat)–
Produsul nu a acoperit nici macar firele albe. Nu am avut rezultate sa pot adauga poze inainte si dupa aplicare (sotul, mama si prietenii nici nu au realizat ca m-am vopsit).
Mentionez ca au fost urmati intocmai pasii de pe cutie si nu sunt la prima vopsire cu un produs pe baza de henna. Daca ar fi sa acord un plus al produsului este mirosul ca de ceai si faptul ca parul dupa vopsire nu e uscat sau greu de pieptanat.
Evaluat la 5 din 5
Roxana L. (proprietar verificat)–
Perfecta
Evaluat la 5 din 5
Adriana B. (proprietar verificat)–
Excelent produs!
Evaluat la 5 din 5
Ioana (proprietar verificat)–
Am combinat henna dark blonde cu cappuccino brown. Culoarea finala pe par decolorat este superba, un castaniu cu reflexii arămii, exact ce îmi doream. A trebuit sa aplic de 2 ori amestecul fiindcă parul avea reflexii verzui datorita reacției dintre decolorant și henna. Dar acest lucru s-a remediat total după a 2a aplicare și spălare cu șampon după 3 zile. Singurul minus pe care l-as menționa este faptul ca nu conține lista ingredientelor, mulți hairstylisti spun ca henna conține și compuși chimici care afectează parul.
Evaluat la 5 din 5
Andra (proprietar verificat)–
Frumoasa!
Evaluat la 4 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Culoarea iese portocalie pe firele albe.
Evaluat la 5 din 5
Livia (proprietar verificat)–
Foarte multumita de calitatea acestui produs. Am folosit si alte tipuri de henna, iar cea Biorita este net superioara ca textura, aplicare si rezultat final.Culoarea se mentine foarte frumoasa
Evaluat la 5 din 5
Costea Alexandra (proprietar verificat)–
Dupa a doua vopsire cu henna parul a inceput sa se simta mai matasos.
Evaluat la 5 din 5
Lenuta Buraga Rizea (proprietar verificat)–
Foarte frumoasa culoare. Blond cu relexe satene.
Evaluat la 5 din 5
Melinda (proprietar verificat)–
Am folosit amestecat culorile Capuccino Brown si Dark Blonde acopera mai bine firele albe.
Evaluat la 5 din 5
Alina F (proprietar verificat)–
Foarte Ok. Am combinat cu Cappuccino.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Foarte mulțumită!
Evaluat la 5 din 5
severa burlacu (proprietar verificat)–
foarte buna vopseaua
Evaluat la 5 din 5
STINGHERIU LOREDANA (proprietar verificat)–
Multumita.
Evaluat la 5 din 5
Cristina I. (proprietar verificat)–
Am folosit pentru prima data henna Biorita. Anterior am mai folosit de la alți producători, dar nu se pot compara. Calitate foarte bună, acoperă bine firele albe de par,este ușor de folosit. Am solicitat consiliere pe whatsapp, dna Aida a fost foarte drăguță, mi-a răspuns rapid și mi-a dat toate informațiile de care aveam nevoie, chiar și câteva sfaturi privind îngrijirea parului. Mulțumesc Biorita, cu siguranță voi reveni și cu alte comenzi.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Produs foarte bun, îmi pare rău că am descoperit vopseaua aceasta după ce mi-am băgat în par henna Sonia, care după ani, dintr-un par blond închis spre saten, a devenit un castaniu închis spre negru. Acest dark blonde se apropie de culoarea naturala a parului, dar din păcate am putut vopsi doar circa 5 cm de la rădăcini pentru că restul e castaniul de care trebuie sa scap și va mai dura până voi scăpa de el. Mă bucur că am găsit, totuși o henna care se apropie de culoarea naturala și nu ii mai da acea tenta roșiatică.
Evaluat la 5 din 5
Sorina (proprietar verificat)–
Sunt foarte incantata! Am combinat cu henna Chestnut Brown 50-50 și a ieșit o culoare foarte frumoasa, cu acoperire 100% a firelor albe.
Evaluat la 5 din 5
Cristina I. (proprietar verificat)–
Henna dark blonde o combin cu cappuccino Brown și iese exact nuanță parului meu. Se întinde ușor, rezista bine pe par.
Evaluat la 5 din 5
Oana (proprietar verificat)–
Reface textura parului.
Evaluat la 5 din 5
Anonim (proprietar verificat)–
Vopseaua este bună pentru par blond
Evaluat la 5 din 5
Claudia Szanto (proprietar verificat)–
Culoare placuta!
Evaluat la 5 din 5
Daniela L. (proprietar verificat)–
Foarte multumita. Produse foarte bune. Multumesc!
Evaluat la 5 din 5
Ingrid (proprietar verificat)–
Culoare naturala, acopera perfect firele albe. Cu siguranta voi cumpara din nou!
Evaluat la 5 din 5
Amalia (proprietar verificat)–
Am testat pe par vopsit chimic, nu a schimbat culoarea, dar firele albe le-a acoperit in proportie de 80%, iar textura parului a devenit mai matasoasa. Voi folosi in continuare henna dark blonde.
Evaluat la 5 din 5
Issabela (proprietar verificat)–
Perfect adaptabil parului meu fin caruia ii confera volum si un plus de stralucire!
Evaluat la 3 din 5
Laura (proprietar verificat)–
Din păcate, nu a prins bine vopseaua spre radacinile parului, unde este alb, iar in restul parului, i-a dat o tenta rosiatica. Parul nu este mai matasos dupa vopsire, ci aspru, daca nu dau cu balsam. Poate va prinde mai bine la urmatoarea vopsire. Parul meu este vopsit anterior cu blond închis. Am stat o ora cu vopseaua, respectand instructiunile.
Evaluat la 5 din 5
Adriana Bonta (proprietar verificat)–
Eficient!
Evaluat la 5 din 5
Diaconita Diaconita (proprietar verificat)–
SUNT FOARTE MULTUMITA!!AM FOLOSIT Sampon Ayurvedic Hair Restore SI VOPSEAUA Henna Ginger Blonde SI Henna Dark Blonde.
Evaluat la 5 din 5
Crina Luntraru (proprietar verificat)–
Produse foarte bune.
Evaluat la 5 din 5
Alexandru Pap (proprietar verificat)–
Mulțumit de produs. Nu mai cade părul ca și de la vopsele chimice
Evaluat la 5 din 5
Georgiana Maria Cretu (proprietar verificat)–
Foarte ok produsele
Evaluat la 4 din 5
Daniela Bleszkan (proprietar verificat)–
Sunt foarte mulțumită de vopsea. Nu este dificil de aplicat, acoperă firele albe si, cel mai important, nu imi mai cade parul asa de rau. Am folosit-o deja a doua oara. Parul arata mai bine.
Ar merge și o nuanta un pic mai închisă dar nu știu cum s-o obțin. Ar trebui amestecate mai multe vopsele probabil.
Evaluat la 1 din 5
Mihaela Oana Grigore Ban (proprietar verificat)–
Din pacate pe parul meu nu a prins vopseaua deloc. Am urmat toate instrucțiunile.
Evaluat la 5 din 5
Camelia P. (proprietar verificat)–
parul este mai rezistent, nu se mai rup varfurile
Evaluat la 5 din 5
GABRIELA MUNTEANU (proprietar verificat)–
Profesionalitate,timp scurt de livrare
Evaluat la 5 din 5
Maria Stanescu (proprietar verificat)–
Sunt foarte mulțumită de produsul achiziționat .
Voi reveni cu o nouă comandă
Evaluat la 5 din 5
Morina (proprietar verificat)–
Foarte multumita
Evaluat la 5 din 5
Lucia Elena (proprietar verificat)–
Excelent
Evaluat la 4 din 5
Laura Nedelcea (proprietar verificat)–
A iesit o nuanta riscata deschis. Pudra se clateste greu de pe par, iar acesta ramane aspru si tare!
Evaluat la 5 din 5
Alexandra L (proprietar verificat)–
Sunt foarte multumita de henna Biorita deoarece acopera toate firele albe de la prima aplicare (1+ h). Am folosit combinatia 70% dark blonde si 30% Chestnut brown. Multumesc Biorita pentru produse si consultanta! Numai bine!
Evaluat la 5 din 5
Bianca M. (proprietar verificat)–
A prins foarte bine! Am încercat o combinație cu dark blonde și capuccino brown dar pe parul brunet a ieșit prea deschis așa ca voi continua cu Capuccino brown care este o culoare mai potrivită brunetelor 🙂
Evaluat la 5 din 5
Ana (proprietar verificat)–
Acopera destul de bine firele albe. Mi-a placut rezultatul.
Evaluat la 5 din 5
Alina H. (proprietar verificat)–
Culoarea prinde bine pe firele albe, iese un blond auriu. Pe firele de par nealbite da stralucire si o tenta aurie
Ina –
Am testat aceasta culoare pe parul meu de culoare saten deschis sau blond inchis, cum ar spune unii. Fiind o nuanta apropiata de culoarea mea naturala, nu a prins decat putin, in sensul ca mi s-a mai inchis un pic culoarea naturala.
Dupa aplicarea hennei, parul se simtea viguros si sanatos. A fost ca si cand i-as fi făcut o super-masca 🙂 Acum am un par matasos si sanatos.
Iolanda –
Aplicat pe păr cu proporție mare de alb si gri.
Indre Dina –
Sunt f mulțumită de rezultat.a acoperit firele cărunte și a dat strălucitoare parului.Sunt f mulțumită și de echipa biorita, deoarece atunci când am întâmpinat probleme,a rezolvat f repede și eficient problema. Mulțumesc
Despina –
Deci, pe firele albe obtin blond auriu?
Biorita –
Draga Despina, depinde mult de parul tau. Oricum, nuanta se inchide din aplicari succesive. De asemenea, poti testa si o combinatie 70% Dark Blonde cu 30% Chestnut Brown. O zi frumoasa!
Mariana –
Am fost foarte multumita de consilierea obtinuta din partea echipei.
Vopseaua este foarte fina, devine cremoasa si a acoperit firele de par albe.
Deoacamdata am vopsit doar radacina circa 4 cm, urmand ca peste ceva timp sa acopar intreaga lungime de par. Dar, sunt tare multumita de rezultatul obtinut.
Multumesc Biorita !
Delia M. –
Dark Blonde + cantitate mica de Copper.
Roberta –
Dark blonde, culoarea de baza a fost deschisa, blond decolorat.
Camelia –
Aplicare de Dark Blonde+Ginger blonde, pe un par vopsit anterior roscat cu henna.
Adina (proprietar verificat) –
Recomand
Daniela (proprietar verificat) –
Acopera bine firele de par alb si se pastreaza culoarea destul de mult. Parul devine lucios, dar eu avand firul de par foarte subtire si putin ondulat acum nu mai are volum.
Badea Iulia (proprietar verificat) –
Nu am folosit și inca dark blonde. Dau 5 stelute urmând să revin cu feedback.
Daniela (proprietar verificat) –
Foarte buna vopseaua, acopera bine firele de par alb, nuanta frumoasa blond maroniu cu o usoara nuanta de roscat.
Mihaela Pilat (proprietar verificat) –
Multumita
Alexandra C. (proprietar verificat) –
Ador vopseaua aceasta pentru ca acopra atat de bine firele de par albe. O combin cu putin Chestnut si iese o culoare naturala.
Delia M. (proprietar verificat) –
I love henna Biorita! O folosesc de aproape 2 ani. Din momentul în care am rămas însărcinată am cautat o varianta naturala pt parul meu si, pentru ca am fost foarte mulțumită, am rămas la ea. Nu m-as intoarce prea curand la vopsea chimică. Culorile sunt variate, nuantele f naturale iar parul, vai, parul dupa henna este MINUNAT!
oana (proprietar verificat) –
La radacini ,care sunt grizonate , culoarea henna dark blonde ,a prins putin,iar pe restul parului care era vopsit cu henna castaniu deschis nu a prins deloc . Se pare ca va trebui sa astept mai mult timp pentru a-mi scoate culoarea inchisa din par (castaniu) .
Júlia (proprietar verificat) –
E bun.
Matei (proprietar verificat) –
Am amestecat 2 părți blond ginger cu o parte de blond închis.Amestecul rezultat a fost foarte bun, culoarea aderă foarte frumos pe firele albe. Pachetul a sosit a doua zi după plasarea comenzii. Recomand!
Elena Daniela Orboiu (proprietar verificat) –
Recomand !
Cristina Zogoreanu (proprietar verificat) –
Foarte multumita de produsul comandat. Parul meu arata sanatos. Din pacate nu mi-am facut poza inainte si dupa. Va multumesc!
Claudia Dumitrescu (proprietar verificat) –
Foarte multumita de produse, recomand cu drag. Personalul care oferă asistenta de asemenea foarte drăguț în oferirea informațiilor și sfaturilor privind utilizarea produselor.
Raluca Stoica (proprietar verificat) –
Vopsea foarte buna, extrem de cremoasa, aplicare foarte usoara, nu am am murdarit absolut nimic in jurul meu. Am pus jumatate dark blonde si jumatate chestnut brown si am stat o ora cu amestecul. Am par natural negru, a rezultat castaniu inchis, firele albe sunt ruginii. Per total perfect multumita de rezultat.
Diana Dragnea (proprietar verificat) –
A iesit foarte frumoasă nuanta si mi-a hidratat părul foarte mult.
Liliana (proprietar verificat) –
Este ok.
Luci Ungur (proprietar verificat) –
Incantata de produs!
Camelia (proprietar verificat) –
Vopseaua este cremoasa si se aplica usor. Per total multumita de rezultat.
Vasilica G. (proprietar verificat) –
Vopsea buna culoare apropiată de nuanță parului meu.
Screciu Maria (proprietar verificat) –
O culoare naturala, de durata si care acopera si firele albe
Petra (proprietar verificat) –
Produsul arata exact ca in descriere, dar nu acopera firele albe. Culoarea este frumoasa
Andreea C. (proprietar verificat) –
Prima mea experienta cu Biorita Henna. Iubesc vopselele astea, parul meu are numai de castigat. Nu pot sa zic inca ca am gasit timpul potrivit pentru a fixa culoarea, dar asta e procesul cu Henna. Inveti din mers 🙂
Roxana L. (proprietar verificat) –
Foarte multumita.
Anonim (proprietar verificat) –
Foarte bun
Andreea Panainte (proprietar verificat) –
Culori minunate.
DANIELA CIOBANU (proprietar verificat) –
Imi place foarte mult aceasta nuanta! Credeam ca nu exista henna naturala pentru un blond fara reflexe aurii … Sunt foarte multumita dupa prima aplicare pe multe fire albe!
Elena (proprietar verificat) –
Foarte usor de preparat si de utilizat, iar culoarea este una puternica.
Marina Vîlcu (proprietar verificat) –
Nu ma așteptăm să aibă rezultate atât de bune pentru un produs 100%. Va mulțumim pentru cât de bine comunicați cu clienții și pentru calitatea atât de buna a unor produse la un preț mai mult decât rezonabil!
Mihaela P (proprietar verificat) –
Buna ziua. Foarte multumita!
Inainte:
Dupa:
Veronica Gantolea (proprietar verificat) –
Acopera foarte bine firele albe. O vopsea de par 100% naturala, ofera volum si regenerarea firului de par. Sunt o clienta fidela a produselor biorita.
Mihaela P. (proprietar verificat) –
Produse foarte bune! Multumita.
Zsuzsa (proprietar verificat) –
Sunt multumita cu Henna Biorita. Prima vopsire era cu Dark Blonde+Strawberry Blonde, 3 la 1. Parul meu era inainte saten deschis cu foarte multe fire albe. Culoarea a iesit ok, cu o nuanta de roscat, de aceea la a doua vopsire am folosit numai Dark Blonde, asta se vede in poza. Imi place mult culoarea, e un fel de blond. A prins bine si firele albe. Ma bucur ca v-am descoperit 🙂
Anonim (proprietar verificat) –
Multumita de produs. Firele albe au prins o nuanta de blond cald cu acoperire aproape in intregime dupa o prima aplicare.
Nancy G. (proprietar verificat) –
Am folosit in combinatie cu dark blonde si a iesit o culoare naturala placuta.
Claudia Gatan (proprietar verificat) –
Super
Doina-Florentina (proprietar verificat) –
Acoperă bine firele albe, părul capătă volum și strălucire, pare mult mai sănătos.
Anonim (proprietar verificat) –
Vopsea de calitate.
Mihaela P (proprietar verificat) –
Sunt multumita de rezultat. Chiar a prins ffff bine culoarea, tinand cont ca parul meu era 80% alb…din pacate, nu am foto de dinainte?
Anonim (proprietar verificat) –
Vopseau a prins foarte bine pe firele albe, culoarea este uniforma. Sunt f. multumita.
Anonim (proprietar verificat) –
Nuanta este foarte frumoasa; eu am combinat-o cu Ginger Blonde si a iesit minunat!
Anonim (proprietar verificat) –
Foarte bun
Maria (proprietar verificat) –
Culoarea a iesit mult mai frumoasa decat ma asteptam.
Claudia (proprietar verificat) –
O vopsea buna. L-am folosit impreuna cu henna cooper.
Elena Bulai (proprietar verificat) –
Am recomandat unei vecine si a fost foarte mulțumită.
Diana D (proprietar verificat) –
Foarte multumita de produsele Henna Dark Blonde si Chesnut Brown de la Biorita. Lasa parul matasos si stralucitor! Multumesc Biorita, love you! ?
Chiriac Chiriac (proprietar verificat) –
Un pic cam accentuata nuanță de portocaliu.
Anonim (proprietar verificat) –
Sunt foarte incantata de rezultat. Acopera si firele albe. Parul meu e saten deschis si aveam suvite blonde. Acum suvitele s-au inchis putin iar firele albe de la radacina s-au facut blonde. Cu siguranta am sa folosesc produsul in continuare, nu vreau sa revin la vopselele din comert care agreseaza parul groaznic. Si ma tenteaza sa incerc si alte nuante (strawberry, cooper).
Alina P. (proprietar verificat) –
Aveam părul casant și cădea foarte mult. Am vrut o vopsea henna care sa nu îmi schimbe culoarea părului în roșcat, al meu e șaten, și nu îl vreau nici mai deschis, nici mai închis. I-a dat o tentă de auriu dar se vede doar la soare. Am folosit jumătate de cutie, a fost suficient amestec cât să dau pe tot părul. Sunt foarte mulțumită că nu mai cade, și arată sănătos acum.
Elena Gherghescu (proprietar verificat) –
Prima dată când folosesc vopsea pe bază de plante. Trebuie clătit bine părul, culoarea e foarte frumoasă. O să folosesc a la longue.
daniela (proprietar verificat) –
culoare naturala. am facuta o combinatie cu henna capucino brown.
Ramona L. (proprietar verificat) –
La mine prinde puțin spre arămiu, in rest este ok.
Anonim (proprietar verificat) –
Nu am folosit inca aceasta culoare, am achizitionat-o pentru a combina fie cu henna strawberry blonde fie cu henna ginger blonde, insa deocamdata am optat sa aplic strawberry simplu si imi place.
Andreea (proprietar verificat) –
O culoare superbă
Roxana l. (proprietar verificat) –
Culoarea a prins perfect.Foarte multumita.
Elena-Manuela (proprietar verificat) –
Buna ziua!
Am comandat pentru doua persoane. Pentru mine, care m-am vopsit doar cu henna de la o alta firma, un saten care s-a inchis pana la negru prin vopsiri repetate. Nu se vede o diferenta, dar sper ca prin aplicari multiple macar sa ajung la un saten inchis.
Cealalta persoana, vopsita, decolorata si iar vopsita, un blond inchis pe care a vrut sa-l mentina, a reusit! Atasez foto inainte si dupa vopsirea cu Biorita.
Zsuzsa (proprietar verificat) –
Sunt multumita cu Henna Biorita. Prima vopsire era cu Dark Blonde+Strawberry Blonde, 3 la 1. Parul meu era inainte saten deschis cu foarte multe fire albe. Culoarea a iesit ok, cu o nuanta de roscat, de aceea la a doua vopsire am folosit numai Dark Blonde, asta se vede in poza. Imi place mult culoarea, e un fel de blond. A prins bine si firele albe. Ma bucur ca v-am descoperit ?
Zsuzsa (proprietar verificat) –
Sunt mulțumită de aceasta vopsea, acoperă firele albe, și este culoarea pe care am dorit o . Și un plus: nu are mirosul acela puternic de henna. Recomand.
Fierascu Catalina (proprietar verificat) –
Minunata ! Imi pare rau ca nu am descoperit-o pana acum
Anonim (proprietar verificat) –
–
Elena (proprietar verificat) –
Dupa prima utilizare sunt multumita. Parul meu este moale si a capatat structura si volum, iar parul alb a fost colorat.
Elena Gherghescu (proprietar verificat) –
Livrare rapida, produsul este foarte bun. Am de gand sa folosesc doar Henna de acum inainte.
Roxana (proprietar verificat) –
Super
Maria (proprietar verificat) –
Cea mai buna henna pe care am folosit-o.
Anonim (proprietar verificat) –
Pulberea este f fina și ușor de aplicat. După definitivarea culorii (2-3 zile) parul are un luciu extraordinar și parul capătă volum.
Turtoi Mihaela (proprietar verificat) –
Produsul nu a acoperit nici macar firele albe. Nu am avut rezultate sa pot adauga poze inainte si dupa aplicare (sotul, mama si prietenii nici nu au realizat ca m-am vopsit).
Mentionez ca au fost urmati intocmai pasii de pe cutie si nu sunt la prima vopsire cu un produs pe baza de henna. Daca ar fi sa acord un plus al produsului este mirosul ca de ceai si faptul ca parul dupa vopsire nu e uscat sau greu de pieptanat.
Roxana L. (proprietar verificat) –
Perfecta
Adriana B. (proprietar verificat) –
Excelent produs!
Ioana (proprietar verificat) –
Am combinat henna dark blonde cu cappuccino brown. Culoarea finala pe par decolorat este superba, un castaniu cu reflexii arămii, exact ce îmi doream. A trebuit sa aplic de 2 ori amestecul fiindcă parul avea reflexii verzui datorita reacției dintre decolorant și henna. Dar acest lucru s-a remediat total după a 2a aplicare și spălare cu șampon după 3 zile. Singurul minus pe care l-as menționa este faptul ca nu conține lista ingredientelor, mulți hairstylisti spun ca henna conține și compuși chimici care afectează parul.
Andra (proprietar verificat) –
Frumoasa!
Anonim (proprietar verificat) –
Culoarea iese portocalie pe firele albe.
Livia (proprietar verificat) –
Foarte multumita de calitatea acestui produs. Am folosit si alte tipuri de henna, iar cea Biorita este net superioara ca textura, aplicare si rezultat final.Culoarea se mentine foarte frumoasa
Costea Alexandra (proprietar verificat) –
Dupa a doua vopsire cu henna parul a inceput sa se simta mai matasos.
Lenuta Buraga Rizea (proprietar verificat) –
Foarte frumoasa culoare. Blond cu relexe satene.
Melinda (proprietar verificat) –
Am folosit amestecat culorile Capuccino Brown si Dark Blonde acopera mai bine firele albe.
Alina F (proprietar verificat) –
Foarte Ok. Am combinat cu Cappuccino.
Anonim (proprietar verificat) –
Foarte mulțumită!
severa burlacu (proprietar verificat) –
foarte buna vopseaua
STINGHERIU LOREDANA (proprietar verificat) –
Multumita.
Cristina I. (proprietar verificat) –
Am folosit pentru prima data henna Biorita. Anterior am mai folosit de la alți producători, dar nu se pot compara. Calitate foarte bună, acoperă bine firele albe de par,este ușor de folosit. Am solicitat consiliere pe whatsapp, dna Aida a fost foarte drăguță, mi-a răspuns rapid și mi-a dat toate informațiile de care aveam nevoie, chiar și câteva sfaturi privind îngrijirea parului. Mulțumesc Biorita, cu siguranță voi reveni și cu alte comenzi.
Anonim (proprietar verificat) –
Produs foarte bun, îmi pare rău că am descoperit vopseaua aceasta după ce mi-am băgat în par henna Sonia, care după ani, dintr-un par blond închis spre saten, a devenit un castaniu închis spre negru. Acest dark blonde se apropie de culoarea naturala a parului, dar din păcate am putut vopsi doar circa 5 cm de la rădăcini pentru că restul e castaniul de care trebuie sa scap și va mai dura până voi scăpa de el. Mă bucur că am găsit, totuși o henna care se apropie de culoarea naturala și nu ii mai da acea tenta roșiatică.
Sorina (proprietar verificat) –
Sunt foarte incantata! Am combinat cu henna Chestnut Brown 50-50 și a ieșit o culoare foarte frumoasa, cu acoperire 100% a firelor albe.
Cristina I. (proprietar verificat) –
Henna dark blonde o combin cu cappuccino Brown și iese exact nuanță parului meu. Se întinde ușor, rezista bine pe par.
Oana (proprietar verificat) –
Reface textura parului.
Anonim (proprietar verificat) –
Vopseaua este bună pentru par blond
Claudia Szanto (proprietar verificat) –
Culoare placuta!
Daniela L. (proprietar verificat) –
Foarte multumita. Produse foarte bune. Multumesc!
Ingrid (proprietar verificat) –
Culoare naturala, acopera perfect firele albe. Cu siguranta voi cumpara din nou!
Amalia (proprietar verificat) –
Am testat pe par vopsit chimic, nu a schimbat culoarea, dar firele albe le-a acoperit in proportie de 80%, iar textura parului a devenit mai matasoasa. Voi folosi in continuare henna dark blonde.
Issabela (proprietar verificat) –
Perfect adaptabil parului meu fin caruia ii confera volum si un plus de stralucire!
Laura (proprietar verificat) –
Din păcate, nu a prins bine vopseaua spre radacinile parului, unde este alb, iar in restul parului, i-a dat o tenta rosiatica. Parul nu este mai matasos dupa vopsire, ci aspru, daca nu dau cu balsam. Poate va prinde mai bine la urmatoarea vopsire. Parul meu este vopsit anterior cu blond închis. Am stat o ora cu vopseaua, respectand instructiunile.
Adriana Bonta (proprietar verificat) –
Eficient!
Diaconita Diaconita (proprietar verificat) –
SUNT FOARTE MULTUMITA!!AM FOLOSIT Sampon Ayurvedic Hair Restore SI VOPSEAUA Henna Ginger Blonde SI Henna Dark Blonde.
Crina Luntraru (proprietar verificat) –
Produse foarte bune.
Alexandru Pap (proprietar verificat) –
Mulțumit de produs. Nu mai cade părul ca și de la vopsele chimice
Georgiana Maria Cretu (proprietar verificat) –
Foarte ok produsele
Daniela Bleszkan (proprietar verificat) –
Sunt foarte mulțumită de vopsea. Nu este dificil de aplicat, acoperă firele albe si, cel mai important, nu imi mai cade parul asa de rau. Am folosit-o deja a doua oara. Parul arata mai bine.
Ar merge și o nuanta un pic mai închisă dar nu știu cum s-o obțin. Ar trebui amestecate mai multe vopsele probabil.
Mihaela Oana Grigore Ban (proprietar verificat) –
Din pacate pe parul meu nu a prins vopseaua deloc. Am urmat toate instrucțiunile.
Camelia P. (proprietar verificat) –
parul este mai rezistent, nu se mai rup varfurile
GABRIELA MUNTEANU (proprietar verificat) –
Profesionalitate,timp scurt de livrare
Maria Stanescu (proprietar verificat) –
Sunt foarte mulțumită de produsul achiziționat .
Voi reveni cu o nouă comandă
Morina (proprietar verificat) –
Foarte multumita
Lucia Elena (proprietar verificat) –
Excelent
Laura Nedelcea (proprietar verificat) –
A iesit o nuanta riscata deschis. Pudra se clateste greu de pe par, iar acesta ramane aspru si tare!
Alexandra L (proprietar verificat) –
Sunt foarte multumita de henna Biorita deoarece acopera toate firele albe de la prima aplicare (1+ h). Am folosit combinatia 70% dark blonde si 30% Chestnut brown. Multumesc Biorita pentru produse si consultanta! Numai bine!
Bianca M. (proprietar verificat) –
A prins foarte bine! Am încercat o combinație cu dark blonde și capuccino brown dar pe parul brunet a ieșit prea deschis așa ca voi continua cu Capuccino brown care este o culoare mai potrivită brunetelor 🙂
Ana (proprietar verificat) –
Acopera destul de bine firele albe. Mi-a placut rezultatul.
Alina H. (proprietar verificat) –